Medicii au observat de multă vreme că în familiile în care există animale de companie, în special pisici, atmosfera e mai senină, bolile sunt mai rare, iar când apar, afecţiunile se vindecă mai repede.

   Fără să aibă studii de specialitate, pisicile simt când un om este bolnav şi pot identifica energia negativă în organism. Ele au un câmp electromagnetic foarte puternic, iar prin contactul între om şi pisică undele electromagnetice ale acesteia neutralizează undele emise de un organism bolnav.

PISICA ŞI INIMA

   Sistemul cardiovascular pare a fi „specializarea” acestor patrupede. Pisicile sunt excelenţi „cardiologi”, aşa că cei care suferă de hipertensiune, au trecut printr-un infarct sau accident cerebral li se recomandă să ţină mai des în braţe o pisică.

   Din experienţă s-a constatat că prezenţa în casă a unei pisici stabilizează tensiunea arterială şi la persoanele cu distonie neurovegetativă. Conform observaţiilor făcute de cercetători americani, în cazul persoanelor care au pisici, riscul de a face un infarct scade cu 30-40%. Iubitorii de pisici spun că favoritele lor diagnostichează întotdeauna corect starea de spirit şi de sănătate a stăpânului, se aşază pe pieptul lor şi adesea previn chiar atacurile de cord.

   PISICA SIMTE DACĂ TE DOARE CEVA

   Nu trebuie să te miri dacă o pisică ţi se aşază în poală, la şale, dacă stai întins pe pat, sau după cap, în zona cervicală. N-o alunga, fii răbdător, las-o acolo unde s-a cuibărit, pisica ştie cât trebuie să stea şi va pleca singură.

   Pisica încearcă să se lipească de acea parte a corpului unde se află organul bolnav şi, după un timp, durerea se potoleşte şi omul se simte mai bine. Bioenergeticienii consideră că pisicile au capacităţi extrasenzoriale foarte dezvoltate. Acest lucru le permite să vadă aura omului şi la nevoie să o trateze. Înainte de toate, micuţele patrupede pot fi ajutoare de încredere ale neurologilor şi psihoterapeuţilor. Ele reduc stările de nelinişte, calmează, trezesc sentimente de încredere, de optimism.

   Sursa: mesajeinspirationale.com