Litoralul bulgar al Mării Negre atrage anual în jur de 6,5 – 7 milioane de turişti străini, la care se adaugă încă 1,5 milioane de vizitatori din celelalte provincii ale ţării.

Prin urmare, dezvoltarea armonioasă a întregii regiuni litorale este o prioritate pentru factorii de decizie de la Sofia.

La 13 iunie 2019, Parlamentul bulgar (Săbrania) a adoptat mai multe amendamente la Legea plajelor după ce organizaţii civice şi ecologiste au acuzat proiectele de construcţii imobiliare pe porţiunea de litoral cuprinsă între oraşele Varna şi Burgas.

Conform noului text de lege, pe nicio fâşie de litoral maritim din ţara vecină nu veţi mai întâlni corturi, rulote, automobile, construcţii neautorizate din ciment, lemn, tablă sau plastic, şezlonguri sau elemente de decor, altele decât cele puse la dispoziţie de unităţile hoteliere şi doar în spaţiile amenajate. Plajele sălbatice vor fi eliberate de orice construcţii, fie permanente, fie temporare, indiferent de motivul ridicării sau aprobările obţinute până la momentul adoptării legii. Pe aceste plaje va fi interzis accesul autovehiculelor sau rulotelor, fiind permisă doar plaja cu prosop.

Amenzile ce urmează să fie aplicate sunt extrem de ridicate pentru ţara cu cele mai mici venituri salariale din Uniunea Europeană. Astfel, intrarea unui autovehicul pe plajă va fi taxată contravenţional, cu amendă în sumă de 1.000 de leva (aproximativ 500 de euro), la care se vor adăuga amenzi de câte 3.000 de leva (aproximativ 1.500 euro) pentru fiecare persoană din acel vehicul. Dacă automobilul este înregistrat pe firmă, amenda va urca la 5.000 de leva (adică 2.500 euro) pentru fiecare ocupant al maşinii.

Construcţiile neautorizate de pe plajele care nu suportă niciun fel de amenajări sunt şi ele extrem de dur amendate: de la 5.000 la 10.000 leva (2.500-5.000 euro) pentru fiecare persoană care ridică, respectiv 50.000 leva (25.000 euro) dacă este vorba despre o firmă. Modificările adoptate de Parlamentul de la Sofia la 13 iunie 2019 la Legea plajelor urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021, până atunci toţi factorii economici având obligaţia de a demola toate construcţiile, respectiv turiştii să ia cunoştinţă de noile reglementări.

Sursa: www.info-sud-est.ro