În premieră pentru căile ferate române, operatorul feroviar de stat CFR Călători va introduce un ”supetren” pe relația Brașov-Constanța și retur, care va avea doar două opriri intermediare pe traseu – la Predeal și la București Nord.

  Astfel, se va obține o durată a călătoriei între cele două orașe de patru ore și 23 de minute. În paranteză fie spus, timpul de parcurs ar fi putut fi redus la patru ore, dacă garnitura nu ar mai fi fost dusă în Gara de Nord din București (unde numai schimbarea locomotivei durează 13-14 minute), ci ar fi continuat direct prin București Băneasa.

Această metodă de a evita schimbarea locomotivei în București Nord este folosită atât de CFR Călători la trenurile sezoniere de lung parcurs către și dinspre litoral, cât și de Regio Călători, de exemplu, chiar pe ruta Brașov-Mangalia.

SURSA: newsbv.ro